În cadrul Centrului de Oncologie Drobeta Turnu Severin se acordă gratuit, în baza biletului de trimitere de la medicul de familie, consultaţii de hematologie pentru toată patologia hematologică, atât cea malignă, cât şi cea benignă. În urma consultaţiei se recomandă plan de investigaţii de laborator, tratament specific, reţete gratuite, scrisori medicale, referate de boală, concedii si, la nevoie, pacienţii se pot interna, cu spitalizare de zi, şi beneficiază de tratament adecvat, inclusiv transfuzii sanguine.
Pacienţii internaţi în cadrul compartimentului de Hematologie beneficiază de următoarele servicii medicale:
Efectuarea consultaţiilor, investigaţiilor , tratamentelor şi a altor îngrijiri medicale bolnavilor spitalizaţi,
Stabilirea corectă a diagnosticului şi a conduitei terapeutice pentru pacienţii spitalizaţi,
Activităţi de consiliere psihologică atât pentru pacienţi cât şi pentru aparţinătorii acestora,
Chimioterapie, Imunoterapie,
Tratament antalgic, inclusiv antalgic major,
Tratamente paliative (tratamentul durerii, anemiei, greţurilor şi vărsăturilor asociate),
Tratamentul reacţiilor adverse ale chimioterapiei şi radioterapiei,
Tratament al pacienţilor cu Hemofilie prin Programul Naţional de Hemofilie,
Transfuzii de sânge şi preparate de sânge,
Paracenteză,
Aspirat medular(Punctie medulara),
Biopsie osteomedulară,
Evaluare preterapeutică/monitorizare postterapeutică,
Analize medicale,
Ecografie,
Probe ventilatorii
Oximetrie
EKG,
Scrisori medicale, concedii medicale.