Actualizat 19 02 2017/Autor: Dr Plesan Constantin
Probleme urinare si ale vezicii urinare
Unele tratamente pentru cancer, cum ar fi cele enumerate mai jos, pot provoca probleme urinare si ale vezicii urinare.
Radioterapia pelvisului (incluzand organele de reproducere, vezica urinara, colonul si rectul) poate irita vezica si tractul urinar. Aceste probleme încep adesea câteva săptămâni după radioterapie si dispar la câteva săptămâni după ce tratamentul a fost finalizat.
Unele tipuri de chimioterapice si terapia biologică pot, de asemenea, afecta sau leza celulele de la nivelul vezicii si rinichilor.
Chirurgia prostatei (prostatectomie), chirurgia cancerului vezicii urinare si chirurgia pentru eliminarea uterului femeii, colului uterin si partii superioare a vaginului (histerectomie radicală) poate provoca, de asemenea, probleme urinare. Aceste tipuri de interventii chirurgicale pot creste riscul unei infectii ale tractului urinar.
Simptomele unei probleme urinare
Discutati cu medicul sau asistenta dumneavoastra pentru a afla ce simptome pot să apară si cere informatii pentru care simptome puteti apela medicul. Unele modificări urinare sau ale vezicii urinare pot fi normale, cum ar fi modificări ale culorii sau mirosului urinei cauzate de unele tipuri de chimioterapice. Echipa medicala va determina care este cauza simptomelor si va va consilia cu privire la măsurile pe care le puteti lua pentru a va simti mai bine.
Iritarea mucoasei vezicii urinare (cistita radica):
-durere sau usturimi înainte sau după ce urinati
-sânge în urină
-probleme la inceputul urinarii
-probleme in golirea completa a vezicii urinare
-sentimentul că ai nevoie de a urina urgent sau frecvent
-pierdere de urină, atunci când strănuti sau tusesti
-spasme ale vezicii urinare, crampe sau disconfort in zona pelviana
Infectii ale tractului urinar (ITU):
-durere sau usturimi la urinare
-urina tulbure sau de culoare rosie
-febră de 38 ° C sau mai mare, frisoane si oboseală
-dureri de spate sau abdomen
-dificultate la urinare sau imposibilitatea de a urina
La persoanele tratate pentru cancer, o infectie a tractului urinar se poate transforma într-o stare gravă, care are nevoie de îngrijire medicală imediată. Antibioticele vor fi prescrise dacă aveti o infectie bacteriană.
Simptomele care pot apărea după o interventie chirurgicală:
-pierdere de urină (incontinentă urinara)
-probleme in golirea completa a vezicii urinare
Modalitati de a preveni sau gestiona problemele urinare
Iată câtiva pasi care se recomanda pentru a va simti mai bine si pentru a preveni problemele urinare:
Beti multe lichide. Majoritatea oamenilor au nevoie sa bea cel putin 8 pahare de lichide in fiecare zi, astfel încât urina sa fie galben deschis sau transparenta. Se recomanda evitarea cofeinei, bauturilor cu alcool, alimentelor picante si produselor din tutun.
Prevenirea infectiilor tractului urinar. Medicul sau asistenta dumneavoastra va va sfatui despre modalitati de a reduce sansele de a face o infectie a tractului urinar. Acestea pot include mersul la baie de multe ori pe zi, purtatul unei lenjerii de corp din bumbac si pantaloni largi, învătarea practicilor sanitare sigure pentru cateterism, folosirea de dusuri in loc de bai si verificarea cu asistenta înainte de a utiliza produse cum ar fi creme sau lotiuni in zona genitala.
Vorbiti cu echipa medicala
Pregatiti-va pentru vizita cu medicul dumneavoastră si faceti o listă de întrebări pentru a cere raspunsuri medicului. Luati în considerare aceste întrebări în lista dumneavoastra:
-Despre ce simptome sau probleme ar trebui să-i spun medicului?
-Ce măsuri pot lua pentru a ma simti mai bine?
-Cât de multe lichide ar trebui să beau în fiecare zi? Care sunt cele mai bune lichide pentru mine?
-Există anumite băuturi sau alimente pe care ar trebui să le evit ?