Bleomicin

Sinonim: NSC-125066, BLM, Bleo

Denumire comună comuna: BLENOXANE

Clasificare: antibiotic antitumoral

Mecanism de actiune:

Bleomicin cauzează scindarea lantului de ADN prin formarea unui complex metalic intermediar care necesită ca si cofactor un ion metalic cum ar fi cupru sau fier. Această actiune are ca rezultat inhibarea sintezei de ADN si în mai mică măsură, inhibarea ARN si sinteza de proteine. Este specific ciclului celular în faza G, faza- M si faza S.

Distribuit în principal în piele, plamani, rinichi, peritoneu si limfatice.

Nu traverseaza bariera bariera hemato-encefalică.

Se activeaza prin reducere microzomala si este degradata de hidrolaza găsita în mai multe tesuturi în special în ficat si rinichi. Excretia este renala in 45-70% in primele 24 de ore(60-70% ca drog activ) Nu exista informatii cu privire la eliminarea pe cale fecala.

Timpul de injumatatire terminal este de 2-4 h (poate fi prelungit in disfunctie renală);

3 h (intrapleural) si 5 h (intraperitoneal).

Fiole cu 15 Unitati de bleomicina. Se pastreaza la 2-8⁰C si se protejeaza de lumina.

-pentru injectare IM sau SC fiola se dilueaza in 1-5 ml de S.F. pentru a obtine o solutie de 3-15 U/ml

-pentru injectare IV sau intraarterial se dizolva continutul fiolei in 5-10 ml de SF pentru a obtine o solutie de 1,5-3 U/ml.

-IV in perfuzie in 50 ml SF in 10-15 min

-administrare intrapleurala sau intraperitoneala: se dizolva continutul a 1-8 fiole(15-120 U) in 100 ml de SF sau G5%

            -s-a mai administrat intrapericardic, intravezical.

a. intravenos   -10 U/m2 la 3 saptamini, ziua 1 in 50 ml SF in 10-15 min

                        –10U/m2  la 2 saptamini, zilele 1 si 15 in 50 ml SF in 10-15 min

                        -30 U       la 3 saptamini, in ziua 1, in 50 ml SF in 10-15 min

                        -30 U       la 3 saptamini , in zilele 2, 9, 16, in 50 ml SF in 10-15 min

In insuficienta hepatica nu este necesar ajustarea dozei.

In insuficienta renala se recomanda ajustarea dozei:

b. intraarterial: 30-60 U odata sau de 2 ori/saptamina pana la o doza totala de 300U

c. intrapleural: 50-60 U in 100 ml SF sau G5%

d. intravezical: 30-120 U in 30-60 ml SF

Contraindicat la: pacientii care au antecedente de reactii de hipersensibilitate la bleomicin.

Toxicitate pulmonară secundara bleomicinei(TPB). Se utilizeaza cu precautie la pacientii cu functie pulmonară compromisă, cu functia renală compromisă, cu o varsta mai mare de 40 ani, care primesc radioterpie toracica concomitent,  primeste administrare concomitentă de cisplatina, ciclofosfamida, metotrexat sau doxorubicin si care fumeaza. Acestia sunt factori de risc care pot predispune pacientul la toxicitate pulmonară secundara bleomicinei(TPB), care poate fi severa si pune viata in pericol.

O doză cumulativă mai mare de 450 de unităti de bleomicina este de asemenea un factor de risc cunoscut pentru dezvoltarea TPB.

Cancerigen: Bleomicină este cancerigena în animale.

Mutagenitate: Bleomicină nu se dovedeste a fi mutagen atunci când se utilizează testul Ames, dar s-a dovedit a fi mutagen in vitro si in vivo, folosind alte teste de mutatie.

Fertilitatea: nu exista  nici o informatie.

Sarcina: FDA il include la medicamente permise in sarcina la Categorie D. Există probe pozitive de risc fetal la om, dar beneficiile rezultate din utilizarea la femeile gravide pot fi acceptabile în ciuda riscului (de exemplu, dacă este nevoie de droguri într-o situatie ce  pune în pericol viata sau pentru o boală gravă pentru care medicamente sigure nu pot fi utilizate sau sunt ineficiente).

Alăptarea nu este recomandată din cauza secretiei potentiale în laptele matern.

3. Efectele dermatologice sunt cele mai frecvente efecte adverse ale bleomicinei, care apar la 50% din pacienti si de obicei la 2-4 săptămâni de la initierea terapiei. Eefectele adverse cutaneo-mucoase incluzând eritem, eruptii cutanate, striuri, vezicule, hiperpigmentare si sensibilitate a pielii, de obicei, se dezvolta în a doua sau a treia săptămână de tratament bleomicină. Efectele cutaneo-mucoase par să fie legate de doză, apar de obicei după 150-200 de unităti de bleomicina. Întreruperea tratamentului din cauza acestor fenomene toxice apar la aproximativ 2% din pacienti.

4. Reactiile febrile sunt observate la 50% dintre pacientii tratati cu bleomicină administrat IV si la 25% din pacienti în cazul în care bleomicina este administrat IM. Această reactie poate fi prevenită prin premedicatie cu hidrocortizon. Pre-tratamentul cu antipiretice sau antihistaminice pot fi de asemenea folosite, dar nu au dat rezultate uniforme în reducerea febrei asociata cu bleomicina.

5. Reactii de hipersensibilitate apar la 1% din pacientii cu limfom care primesc bleomicina. Această reactie anafilactică include hipotensiune arterială, febră, frisoane, stare de confuzie mentală si wheezing. Această reactie idiosincratica poate apărea imediat sau peste cateva ore. Această reactie apare de obicei după prima sau a doua doză. Producătorul sugerează utilizarea unei doze de testare de 2 unităti sau mai putin pentru primele 2 doze. Dacă nici o reactie acută nu apare după 2 până la 4 ore, se poate incepe  tratamentul cu doza normala. Utilizarea unei doze test nu este universal acceptata.

6. Efectele respiratorii sunt efectele adverse cele mai grave. Toxicitatea pulmonară la  bleomycin(TPB) apare în 10% din pacienti. La aproximativ 1%, pneumonita nespecifica indusa de bleomicina progreseaza la fibroza pulmonara si moarte. Tusea non-productivă, dispnee, raluri bazale, dureri în piept pleuretice si febra sunt adesea primele semne de toxicitate.

Fibroza pulmonara de la bleomicina se poate dezvolta insidios în timpul treatmentului. Pacientii trebuie întrebati atent despre tuse neproductivă uscata, limitarea respiratiei sau de toleranta la efort la fiecare vizită. Persistenta oricaruia dintre aceste simptome mai mult de o săptămână fără altă explicatie, cum ar fi infectia, ar trebui sa se duca la  întreruperea bleomicinei. Unii autori au recomandat măsurarea seriata a capacitatii de difuziune a monoxidului de carbon, prin testarea functiei pulmonare, însă, acest lucru nu s-a a dovedit a fi un predictor de incredere de toxicitate bleomicină si utilizarea sa trebuie să fie individualizata. O radiografie pulmonară normală este de încredere pentru a exclude TPB. Identificarea pacientilor cu toxicitate pulmonară indusa de bleomicina poate fi foarte dificila din cauza semnelor si simptomelor nespecifice. Tratamentul include corticosteroizi pentru pneumonie pentru a preveni fibroză pulmonară si antibiotice pentru pneumonia infectioasa.

In plus fata de factorii de risc, terapia cu oxigen după tratamentul cu bleomicina este considerat un factor de risc pentru dezvoltarea BPT.

Au fost elaborate următoarele recomandări cu privire la utilizarea terapiei cu oxigen la pacientii care au fost tratati cu bleomycin:

1. Desi dovezile sunt în contradictie in ceea ce priveste relatia dintre terapia cu oxigen suplimentar si toxicitatea pulmonara prin bleomicina, pacientii nu trebuie să fie privati de terapia cu oxigen dacă hipoxia este documentată sau anticipata.

2. Dacă este necesară oxigen suplimentar, ar trebui să se furnizeze cel mai mic flux de O2 care mentine oxigenarea tesuturilor adecvata (măsurată prin gazele din sangele arterial sau pulsoximetrie).

3. consultul anestezic preoperator ar trebui să fie obligatoriu pentru pacientii cu antecedente de terapie cu bleomicină.

4. utilizarea oxigenului de placere(distractie) cu debit mare trebuie descurajată.

5. Pacientii trebuie să fie încurajati să efectueze cărti de portofel sau brătări de mână de alertare a persoanelor care ii ingrijesc de posibila toxicitate asociată cu terapia cu oxigen.