Antigenul CA 125, o glicoproteina cu greutate moleculara de 220kD, este prezent in epiteliul urmatoarelor organe: ovar, pancreas, vezica biliara, stomac, bronhii, rinichi, colon. CA 125 prezinta relevanta diagnostica majora in cancerul ovarian seros; de asemenea poate fi folosit ca marker secundar in cancerul pancreatic, dupa CA 19-9.
Recomandari pentru determinarea CA 125
diagnosticul, tratamentul si aprecierea prognosticului in cancerul ovarian. In prezenta unei mase tumorale pelvine poate face distinctia intre un proces benign si o afectiune maligna. La pacientele cu antecedente heredo-colaterale de cancer ovarian sau mamar se recomanda determinarea CA 125 la fiecare 6 luni, impreuna cu efectuarea anuala a ecografiei transvaginale, pentru detectarea precoce a cancerului ovarian.
suspiciune de adencarcinom pancreatic (al 2-lea marker dupa CA 19-9)
Metoda – ELISA
Valori normale <35 U/mL
CA 125 nu poate fi utilizat pentru screening-ul cancerului ovarian in populatia generala, datorita lipsei sale de sensibilitate pentru stadiul precoce al bolii
Cresteri usoare ale marker-ului se pot intalni in timpul menstruatiei, primul trimestru de sarcina, diferite afectiuni benigne ale sferei genitale (endometrioza, fibromatoza, boli inflamatorii pelvine), dar si in alte afectiuni benigne non-ginecologice (pancreatita acuta sau cronica, hepatita, ciroza, insuficienta renala, boli autoimune etc.)