Cantitatea totala de fier din organism difera in functie de varsta si sex. Depozitele de fier scad in timpul perioadei de crestere. Dupa adolescenta nevoia de fier scade, barbatii prezentand o crestere graduala a depozitelor de fier pe parcursul vietii (au un minim de 50mg Fe/kgc). In schimb, femeile prezinta o pierdere continua de fier pana la menopauza (au ~35mg Fe/kgc); dupa menopauza femeile acumuleaza fier, intr-un mod liniar, ajungand la un nivel asemanator barbatilor.

Cea mai mare parte a fierului din organism se gaseste in compusii hem, in special hemoglobina si mioglobina. Cea mai mare parte a fierului non-hemic este depozitat sub forma de feritina sau hemosiderina in macrofage si  hepatocite. Numai o fractiune foarte mica (~0.1%) circula in plasma sub forma de Fe3+ legata de o proteina de transport – transferina.

Fierul este absorbit din intestinul subtire proximal sub forma de fier hemic si fier feros (Fe2+), absorbtia sa fiind influentata de aciditatea gastrica (scade in aclorhidie sau gastrectomie), factori potentiatori si inhibitori alimentari. Absorbtia se realizeaza prin intermediul unor proteine transportoare si cu ajutorul unor enzime: ferireductaza, care converteste Fe3+ din alimente in Fe2+ pentru transferul in celulele mucoasei intestinale, si o ferioxidaza (hefaestina), care converteste Fe2+ in Fe3+la nivelul membranei bazolaterale, pentru transferul plasmatic.

Deoarece organismul uman nu poseda un mecanism fiziologic de eliminare a excesului de fier, absorbtia acestuia este foarte bine controlata. Excretia de fier are loc prin pierderile celulare la nivel gastrointestinal, cutanat, urinar si pierderile menstruale la femeie. Cea mai mare parte a fierului functional din organism provine din reutilizarea fierului deja existent provenit din eritrocitele senescente distruse la nivelul sistemului reticuloendotelial, in principal din splina.

Recomandari pentru determinarea sideremiei (in combinatie cu transferina/saturatia transferinei si feritina)
• Diagnosticul diferential al anemiilor in special microcitare si/sau hipocrome;
• Evaluarea anemiei feriprive, talasemiei, anemiei sideroblastice;
• Diagnosticul supraincarcarii cu fier si hemocromatozei;
• Diagnosticul intoxicatiei cu fier
Valori de referinta
60-158 mg/dL

Interpretarea rezultatelor
Cresteri
• talasemie, • anemii sideroblastice, • anemii hemolitice, • hemocromatoza idiopatica (sideremia crescuta poate indica supraincarcarea cu fier mai devreme decat cresterea feritinei) si secundara (transfuzii multiple, tratament inadecvat cu fier, sunt porto-cav, dializa cronica etc.), • intoxicatie acuta cu fier (la copii), • necroza hepatica severa (hepatite virale acute; poate atinge >1000µg/dL) si unele hepatopatii cronice, • eritropoieza ineficienta cu distructie crescuta a precursorilor eritroizi medulari (recadere in anemia pernicioasa;  anemii diseritropoietice congenitale).

Scaderi
• anemia feripriva : dieta deficitara; absorbtie scazuta de fier: aclorhidrie, gastrectomie, boala celiaca, by-pass duodenal; pierdere cronica de sange; nevoi crescute de fier: sarcina, lactatie, perioada de crestere.
• anemia din bolile cronice (boli inflamatorii, infectii cronice, boli renale etc.).
• sindromul nefrotic (pierderea urinara a proteinei de legare a fierului).
• remisiune dupa anemia pernicioasa.