Detectia unor elemente patologice posibil prezente in sangele periferic poate fi marita prin prepararea unei fractiuni concentrate a elementelor nucleate sanguine (“buffy coat”). Cand este prezent doar un numar mic de celule imature sau elemente celulare anormale, acestea pot sa nu fie detectate pe frotiul de sange obisnuit, concentratul leucocitar putand fi de ajutor in identificarea lor.
Recomandari:
-pancitopenia fara o cauza aparenta: detectia de celule imature sau anormale;
-leucemia leucopenica: detectia de blasti;
-tablou leucoeritroblastic: identificarea de precursori mieloizi, eritroblasti, fragmente de megakariocite.
-anemie macrocitara (megaloblastica): identificarea de megaloblasti (precursori eritroizi nucleati) si granulocite hipersegmentate;
-mielom multiplu: prezenta de plasmocite.
-hairy cell leukemia: identificarea de celule paroase.
-atunci cand se suspecteaza prezenta de celule tumorale circulante (limfoame in faza leucemica).
Valori normale – absente elemente celulare anormale.
Semnificatie clinica – pe lamele de concentrat leucocitar pot fi prezente celule sanguine care nu apar in mod obisnuit in formula leucocitara curenta, cum ar fi: mielocite, metamielocite.Pe lamele de concentrat leucocitar nu se pot aprecia cu acuratete morfologia eritrocitara, numarul de trombocite si formula leucocitara. Uneori se poate observa un numar mai mare de monocite.
Totusi frotiurile de concentrat leucocitar bine efectuate sunt reprezentative pentru populatia generala de celule nucleate prezenta in sange. In cazurile cu leucopenie se pot examina intr-un timp scurt mult mai multe celule decat pe frotiul obisnuit. Identificarea de celule imature, celule anormale, blasti, celule tumorale circulante sau alte forme nucleate circulante, precum si bacterii sau paraziti intraleucocitari (organisme neobisnuite, cum ar fi infectii severe cu Strongyloides stercoralis la pacienti imunodeprimati, microfilarii) furnizeaza informatii diagnostice importante si poate reduce necesitatea altor teste mai complexe.