Antitrombina III

Antitrombina (antitrombina III) este un inhibitor potent al reacţiilor din cascada coagulării. Acest anticoagulant natural inhibă trombina si într-o oarecare măsură toate enzimele coagulării. Principalele enzime inhibate sunt: factor Xa, IXa şi trombina (factor IIa); de asemenea antitrombina exercită acţiuni inhibitorii asupra factorilor XIIa, XIa şi a complexului factor VIIa şi factor tisular.

Antitrombina este o substanţă prezentă în plasmă ce acţionează împreună cu heparina pentru a preveni apariţia trombozelor. De fapt, acţiunea in sine a antitrombinei este relativ ineficientă, dar atunci când se combină cu heparina viteza reacţiei de inhibare a factorilor de coagulare este puternic accelerată, ceea ce face din complexul antitrombină-heparină un component vital al mecanismului anticoagulant şi stă la baza indicaţiilor terapeutice ale preparatelor de heparină.

Gena antitrombinei, localizată pe cromozomul 1, codifică o glicoproteină ce este sintetizată în ficat şi este prezentă în plasmă într-o concentraţie relativ ridicată (aproximativ 2.3 μmol/L).

Deficitul de antitrombină a cărei incidenţă în populaţie este raportată ca fiind cuprinsă între 0.02% şi 1% poate fi congenital sau dobândit şi se asociază cu un risc crescut de tromboembolism recurent. Prevalenţa deficitului ereditar de antitrombină la pacienţii cu tromboze venoase este de 1-2%. Dintre trombofiliile ereditare, deficitul de antitrombină prezintă cea mai mare penetranţă (riscul cel mai mare de tromboembolism venos). Tromboza arterială (AVC, infarct miocardic) a fost ocazional raportată în asociere cu deficitul de antitrombină.

-investigarea unor complicaţii tromboembolice neexplicabile, în special la pacientii < 50 ani şi cu istoric familial pozitiv de evenimente trombotice;

-investigarea unor episoade de tromboză venoasă cu localizări neobişnuite (ex. tromboza venelor mezenterice);

-monitorizarea tratamentului afecţiunilor însoţite de deficit de antitrombină, inclusiv administrarea concentratelor terapeutice de antitrombină.

Pregătire pacient:  tratamentul cu heparină va fi întrerupt cu 2 zile înaintea recoltării.

Recipient de recoltare: vacutainer cu citrat de Na 0.105 M (1/9) (capac bleu/verde).

Prelucrare după recoltare: se separă plasma prin centrifugare şi se lucrează imediat; dacă acest lucru nu este posibil, plasma se poate stoca la -20°C; probele de plasmă recoltate în afara laboratorului vor fi transportate în recipientul destinat probelor congelate.

Stabilitate probă – plasma separată este stabilă 8 ore la 18-25° C; 1 lună la -20C⁴; se va evita decongelarea/recongelarea.

 Varsta

2-10 ani: 67-120% activitate antitrombinica

>10 ani: 80-120% activitate antitrombinica

-deficit congenital (ereditar);

-transplant hepatic, ciroză, insuficienţă hepatică;

-boală trombotică activă (tromboza venelor profunde);

-CID, afecţiuni însoţite de fibrinoliză;

-infarct miocardic acut;

-embolism pulmonar;

-carcinoame, traumatisme, inflamaţii severe

-boli asociate cu pierderi de proteine;

-eşec al tratamentului cu heparină.

-hepatită acută;

-transplant renal;

-inflamaţii (VSH crescut);

-hiperglobulinemie.

În cazul deficitului heterozigot se înregistrează valori ale activităţii antitrombinei cuprinse între 40 şi 70%.

Se pare că deficitul de tip I homozigot este incompatibil cu viaţa iar deficitul de tip II homozigot se asociază cu un debut precoce al manifestărilor trombotice.

Cel mai frecvent se dezvoltă tromboza venelor profunde ale membrelor inferioare complicată în unele cazuri cu embolia pulmoară. Mai pot să apară: tromboze recurente după întreruperea tratamentului anticogulant, tromboza venelor abdominale, pelvine, retiniene sau a sinusurilor cerebrale. Evenimentele trombotice pot surveni spontan sau pot fi precipitate de sarcină, perioada post-partum, administrarea contraceptivelor orale, traumatisme, intervenţii chirurgicale, etc. Există riscul de moarte subită în situaţiile în care nu se efectuează o profilaxie adecvată a episoadelor trombotice.

Rareori, se dezvoltă tromboza arterială ca primă manifestare a deficitului de antitrombină.

De asemenea, au fost descrise complicaţii obstetricale la gravidele cu deficit de antitrombină: pierderi recurente de sarcină, sindrom HELLP.

-heparina nefracţionată influenţează determinarea activităţii antitrombinei ca urmare a reducerii nivelurilor sale plasmatice; de aceea nu se recomandă testarea sub această terapie;

-heparinele cu greutate moleculară mică nu influenţează testarea, totuşi se recomandă ca recoltarea probei să se efectueze la 12 ore de la ultima administrare sau imediat înaintea administrării următoarei doze;

-rezultatele vor trebui interpretate cu prudenţă la pacienţii aflaţi sub anticoagulante orale, ţinându-se cont de faptul că aceste medicamente pot normaliza nivelul de antitrombină în unele subtipuri de deficit heterozigot;