Vandetanib (Caprelsa)
Denumirea comercială a medicamentului
Caprelsa 100 mg comprimate filmate; fiecare comprimat filmat conţine vandetanib 100 mg
aprelsa 300 mg comprimate filmate; fiecare comprimat filmat conţine vandetanib 300 mg.
Indicaţii:
Carcinomul medular tiroidian agresiv şi simptomatic, la pacienţi cu forma de boală local avansată, inoperabilă sau cu forma de boală metastazată.
Mecanism de acţiune Vandetanibul este un inhibitor puternic al receptorului-2 al factorului vascular de creştere endotelială (RFVCE-2, cunoscut şi sub denumirea de receptorul care conţine domeniul de inserare a kinazei [RDK]), al receptorului factorului de creştere endotelială (RFCE) şi al tirozin-kinazelor RET. De asemenea, vandetanibul este un inhibitor sub-micromolar al receptorului endotelial vascular 3 al tirozinkinazei.
Vandetanibul inhibă migrarea, proliferarea şi supravieţuirea celulelor endoteliale stimulate de FVCE, precum şi formarea de noi vase sanguine, în modelele in vitro de angiogeneză.
Doze la pacienţi adulţi cu NMT
Doza recomandată este de 300 mg o dată pe zi, administrată cu sau fără alimente, la aproximativ aceeaşi oră în fiecare zi.
Doza zilnică de 300 mg poate fi redusă la 200 mg (2 comprimate de 100 mg) şi apoi la 100 mg, dacă este necesar.
Durata tratamentului Vandetanibul poate fi administrat până la progresia bolii sau până când beneficiile continuării tratamentului nu mai depăşesc riscul, considerând prin aceasta severitatea evenimentelor adverse în corelaţie cu gradul de stabilizare clinică a statusului tumorii.
Mod de administrare
Caprelsa este pentru administrare orală. Pentru pacienţii care au dificultăţi la înghiţire, comprimatele care conţin vandetanib pot fi dispersate într-o jumătate de pahar cu apă necarbogazoasă. Nu trebuie utilizate alte tipuri de lichide. Comprimatul va fi pus în apă, fără a fi zdrobit, se va amesteca până la dispersarea completă (aproximativ 10 minute), iar dispersia rezultată va fi înghiţită imediat. Orice reziduu rămas în pahar va fi amestecat cu jumătate de pahar cu apă şi înghiţit. De asemenea, lichidul poate fi administrat prin tub nazogastric sau tub de gastrostomă.
Contraindicaţii
– Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii.
-Sindrom congenital de interval QTc prelungit. Pacienţi cu interval QTc peste 480 msec.
-Administrarea concomitentă de vandetanib cu următoarele medicamente cu efect cunoscut de prelungire a intervalul QTc şi/sau care induc torsada vârfurilor: arsenic, cisapridă, eritromicină administrată intravenos (i.v.), toremifen, mizolastină, moxifloxacină, antiaritmice din Clasa IA şi III.
– Alăptare.
Insuficienţă renală l
Doza iniţială trebuie redusă la 200 mg la pacienţii cu insuficienţă renală moderată; totuşi, nu s-au stabilit siguranţa şi eficacitatea administrării dozei de 200 mg.
Vandetanibul nu este recomandat pentru utilizare pacienţilor cu insuficienţă renală severă, deoarece datele disponibile la această grupă de pacienţi sunt limitate, iar siguranţa şi eficacitatea medicamentului nu au fost stabilite.
insuficienţă hepatică
Datele farmacocinetice provenite de la voluntari sugerează că nu este necesară nicio modificare a dozei iniţiale la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară, moderată sau severă.
ATENŢIONĂRI ŞI PRECAUŢII SPECIALE PENTRU UTILIZARE
Prelungire a intervalului QTc şi torsada vârfurilor Administrarea de vandetanib în doză de 300 mg se asociază cu prelungirea semnificativă, dependentă de concentraţie a intervalului QTc (medie 28 msec, mediana 35 msec). Prima prelungire a intervalului QTc apare mai frecvent în primele 3 luni de tratament, dar poate apărea pentru prima dată şi după acest interval. Tratamentul cu vandetanib nu trebuie iniţiat la pacienţii al căror interval QTc pe ECG este mai mare de 480 msec.
Trebuie monitorizat frecvent intervalului QTc pe ECG. Concentraţiile plasmatice ale potasiului, magneziului şi calciului trebuie menţinute în limitele valorilor normale, pentru a reduce riscul de prelungire a QTc pe ECG. N
u se recomandă utilizarea concomitentă a vandetanibului cu ondansetron. Pacienţii care dezvoltă o singură valoare a intervalului QTc ≥ 500 msec trebuie să întrerupă administrarea de vandetanib.
Sindromul de encefalopatie posterioară reversibilă SEPR (Sindromul de leucoencefalopatie posterioară reversibilă-SLPR) SEPR este un sindrom determinat de edemul vasogen subcortical, diagnosticat prin IRM cerebral şi observat rareori în timpul tratamentului cu vandetanib asociat cu chimioterapie.
Reacții adverse cutanate severe (RACS) și alte reacţii cutanate S-au raportat RACS, inclusiv necroliza epidermică toxică (NET) și sindromul Stevens-Johnson (SSJ), care pot pune viața în pericol sau pot fi letale, în asociere cu tratamentul cu vandetanib. Dacă se confirmă SSJ sau NET, tratamentul cu vandetanib trebuie întrerupt permanent.
Au fost raportate: diaree, hemoragie intracraniana, insuficienta cardiaca
Complicații privind vindecarea plăgilor Trebuie luată în considerare întreruperea temporară a administrării vandetanibului cu cel puțin 4 săptămâni înainte de intervenția chirurgicală electivă, în funcție de raportul beneficiu-risc individual. Decizia de a relua administrarea vandetanibului după o procedură chirurgicală majoră trebuie să se bazeze pe evaluarea clinică a vindecării adecvate a plăgii.
Boală pulmonară interstiţială Boala pulmonară interstiţială(BPI) a fost observată la pacienţii trataţi cu vandetanib şi unele cazuri au fost letale. Dacă un pacient prezintă simptome respiratorii cum sunt dispneea, tusea şi febra, tratamentul cu vandetanib trebuie întrerupt şi trebuie iniţiată prompt investigarea acestora.
Reactii adverse
Cele mai frecvent raportate reacţii adverse la medicament au fost diareea, erupţia cutanată tranzitorie, greaţa, hipertensiunea arterială şi cefaleea.
27 11 2023