Generalitati
Limfomul este un cancer care incepe in tesutul limfatic. Acesta este cel mai frecvent cancer de sange si a treia cauza de cancer in copilarie.
Cancerul sistemului limfatic, care este parte a sistemului imunitar, se poate dezvolta atunci când apare o eroare în modul de dezvoltare a unui limfocit, sau celule albe ale sângelui, rezultând o celulă anormală. Aceste celule anormale se acumuleaza in două moduri: se duplica mai repede decât limfocitele normale sau trăiesc mai mult decât limfocitele normale. Limfocitele canceroase pot creste în multe zone ale corpului, incluzand ganglionii limfatici, splina, maduva osoasa, sange sau alte organe.
Există două tipuri de limfoame: limfom Hodgkin, denumita si boala Hodgkin si limfom non-Hodgkin,deasemenea numit LMNH.
Limfomul Hodgkin
Limfomul Hodgkin(Boala Hodgkin) este marcat de prezenta unui tip de celule numite celule Reed-Sternberg. Acest tip de limfom, de obicei, incepe in ganglionii limfatici si deoarece tesuturile limfatice din tot corpul sunt conectate, limfocite canceroase pot circula în vasele limfatice. Ca urmare, Boala Hodgkin adesea se extinde de la un ganglion limfatic la altul în interiorul corpului.
Boala Hodgkin poate sa se extinda si la alte zone si organe din afara sistemului limfatic. Llimfomul Hodgkin tinde să se răspândească de la o zonă ganglionara limfatica la alta.
Limfom non-Hodgkin
Limfomul non-Hodgkin, nu este doar un tip de boală, ci mai degraba un grup de cel putin 30 de tipuri de cancer strâns legate, care afecteaza sistemul limfatic. Acestea sunt cele mai comune limfoame.
Desi diferitele tipuri de limfom non-Hodgkin au unele lucruri în comun, in special  originea limfatica comuna, ele se deosebesc prin aspectul lor microscopic, caracteristicile  moleculare, modele de crestere si impactul lor asupra organismului.
Limfom non-Hodgkin este în general împărtit în două grupe principale: limfoame ale celulelor B, care se dezvoltă din limfocitele B anormale si limfoame cu celule T, care se dezvoltă din limfocite T anormale.
Factori de risc
Nu se cunosc cauzele limfomului.
Anumite virusuri, cum ar fi virusul Epstein-Barr si virusul imunodeficientei umane (HIV), poate creste sansa de a face limfom Hodgkin sau non-Hodgkin. Un sistem imunitar slăbit si un istoric familial de boala Hodgkin sau limfom non-Hodgkin pot creste sansele de a dezvolta unul din aceste doua limfoame.
Limfomul Hodgkin este cel mai probabil să apară la varste intre 20-30 de ani. Este mai putin frecvent la varsta medie si devine mai frecvent, din nou, dupa varsta de 60 de ani. Limfomul non-Hodgkin este cel mai probabil să apară la persoanele care sunt mai in varsta de 60 ani.
Prevenirea
Desi există anumiti factori de risc recunoscuti, cauza bolii Hodgkin si limfomul non-Hodgkin nu a fost încă stabilită. Prin urmare, nu există, în general, nicio modalitate de a preveni aparitia lor.
La nivel global, cel mai bun mod de a preveni acest cancer este de a preveni răspândirea de virusi, care sunt cunoscuti ca factori de risc, cum ar fi HIV.
 Simptomele
Limfomul Hodgkin
Cel mai frecvent semn de limfom Hodgkin este marirea unuia sau mai multor ganglioni limfatici. Ganglionul limfatic marit este nedureros si poate apare la gât, mediastin, axila, abdomen sau zona inghinală.
Alte simptome generale ale bolii Hodgkin includ febra, transpiratii nocturne, oboseala, pierdere in greutate, mâncărimi ale pielii si eruptii cutanate. Cu toate acestea, simptomele pot fi similare cu ale altor conditii(boli) mai frecvente si mai putin severe.
Limfom non-Hodgkin
Limfom non-Hodgkin este adesea marcat de marirea ganglionilor limfatici. Alte simptome generale includ febra si pierderea in greutate. Aceste simptome generale pot fi similare cu ale altor conditii(boli) mai frecvente si mai putin severe.
Explorari paraclinice
Limfom(boala)  Hodgkin
Teste comune de evaluare a bolii Hodgkin includ:
– Examenul fizic: medicul verifica marirea ganglionilor limfatici de la nivelul gâtului, axilei sau zonei inghinale si prezenta sau absenta  splenomegaliei si hepatomegaliei.
– biopsia ganglionilor limfatici: Doctorul inlatura tesut ganglionar limfatic care este examinat la microscop pentru stabilirea diagnosticului de cancer. Poate fi extirpat intreg ganglionul limfatic, procedura numită biopsie excizionala, sau doar o parte a unui ganglion limfatic, numită biopsie incizională.
– radiografie toracicacu cu raze X: Este luată o imagine a toracelui, plămânilor, inimii, arterele mari, coaste si diafragma pentru a descoperi orice marire a  ganglionilor limfatici.
– CT (scanare prin tomografie computerizata): O imagine tridimensională a interiorului corpului este luată cu un aparat cu raze X. Un computer combină apoi aceste imagini într-o imagine detaliată, în sectiune transversală, care prezinta orice anomalii sau tumori.
– PET(tomografie cu emisie de pozitroni)/scanare FDG: Cantităti mici de FDG(fluordeoxiglucoza), o molecula de zahar radioactiva, sunt injectate in sange. Celulele canceroase absorb zahărul mai repede decat celulele normale, astfel încât acestea vor lumina pe scanarea PET.
– Analizele de sange: O hemoleucograma măsoară numărul de celule rosii, celule albe si trombocite si este folosita pentru a verifica numărul de celule albe din sânge.
– Examinarea măduvei osoase: In zona soldului se face anestezie locala si un un ac lung este împins prin piele, in centrul osului pentru a extrage măduva osoasă.
Limfom non-Hodgkin
Teste comune pentru evaluarea limfom non-Hodgkin includ:
– Analizele de sânge: teste de sange determina dacă diferite tipuri de celule sanguine, incluzand celulele rosii, celule albe si trombocite, sunt normale ca număr si aspect când sunt privite la microscop.
– Examinarea măduvei osoase:In zona soldului se face anestezie si un ac lung este împins prin piele, in centrul osului pentru a extrage măduva osoasă. Măduva osoasă este examinata pentru a vedea daca celulele limfomului non-Hodgkin sunt prezente în afara ganglionilor limfatici.
– Biopsia: Doctorul inlatura o bucata de tesut din zona suspecta de cancer si se analizează sub microscop prezenta semnelor de cancer.
– biopsie prin ac: Un ac este introdus într-un ganglion limfatic suspectat de a fi canceros si o mostră de tesut mic este eliminat. Acest tip de biopsie se poate face sub anestezie locală. Este mai des folosita pentru a confirma o recidiva, mai degrabă decât a face un diagnostic initial deoarece aceste biopsii nu oferă suficient tesut pentru a stabili un diagnostic.
– biopsie chirurgicala: Dacă un ganglion limfatic este usor accesibil, multi medici recomanda o biopsie deschisa prin care este îndepărtat un întreg ganglion limfatic marit. Această procedură, de obicei, se poate face sub anestezie locala, dar in general sub un anestezic general.
– Analiza citogenetica: Un test de laborator, care se face pentru a vedea dacă există modificări în cromozomul celulelor din limfomul non-Hodgkin.
– Imunofenotipare: Un test de laborator care se face pentru a afla daca celulele limfomului non-Hodgkin sunt celule B sau celule T.
– Examinarea lichidului cefalorahidian: La un număr mic de pacienti, limfomul non-Hodgkin se poate raspandi la nivelul sistemului nervos. Când se întâmplă acest lucru, lichidul din jurul maduvei spinarii si creierului sau lichidul cefalorahidian, poate fi anormal si să contină celule canceroase. Pentru a determina dacă aceasta a avut loc, medicul poate recomanda o punctie spinala sau punctie lombară, prin care este introdus în regiunea lombara un ac fin. O mică probă de lichid este apoi eliminata. Lichidul cefalorahidian este examinat pentru continutul chimic si celule anormale.
Teste imagistice in Limfomul  non-Hodgkin
Testele imagistice ajuta medicul sa găseasca ganglionii limfatici afectati si de a afla dacă alte zone ale corpului în afară de ganglionii limfatici, cum ar fi plamanii sau ficatul, sunt  afectate de limfomul non-Hodgkin.
– radiografie cu raze X-: utilizând radiatia, o imagine este luată de pe o anumita zona în interiorul corpului, pentru a descoperi zonele afectate de limfom non-Hodgkin.
– scanare CT sau CAT (tomografie computerizata axiala) scanare: scanarea CT ia raze X din diferite unghiuri în jurul corpului. Un computer combină apoi aceste imagini pentru a crea o imagine detaliată. Aceste teste sunt utile pentru a determina daca sunt implicati mai multi ganglioni limfatici, cât de mari sunt si dacă sunt afectate organele interne.
– IRM (imagistica prin rezonanta magnetica): Un RMN este similar cu o scanare CT, dar foloseste magneti si unde de frecventă radio în loc de raze X. Un RMN poate furniza informatii importante despre tesuturi si organe, în special sistemul nervos, care nu este disponibil prin alte tehnici imagistice. Un RMN poate fi comandat în cazul în care medicul vrea imagini clare ale oaselor, creierului si măduvei spinării pentru a vedea daca cancerul s-a extins la aceste zone.
– scanare PET(tomografie cu emisie de pozitroni): O substanta, zahăr marcat radioactiv este injectata in sange. O camera de pozitroni este apoi utilizata pentru a detecta radioactivitatea si produce imagini in sectiune transversala a corpului. Scanarea PET este foarte utila pentru a determina raspunsul la tratament. În timp ce scanarea CAT arată mărimea unui ganglion limfatic, PET arată daca ganglionul limfatic are încă boala.
Tratamente
Limfom Hodgkin
Boala Hodgkin poate fi vindecata în aproximativ 85% din cazuri, fiind unul dintre cele mai curabile forme de cancer.
Tratamentele pentru limfomul Hodgkin includ radioterapie, chimioterapie sau o combinatie a ambelor tratamente.
Dacă celulele limfomului Hodgkin sunt doar într-o arie ganglionara, radioterapia poate fi singurul tratament utilizat. Dacă limfomul Hodgkin s-a extins dincolo de o arie limfatica, dar nu este larg răspândită in corp, medicul poate decide să folosească radioterapie, chimioterapie sau ambele. Dacă limfomul Hodgkin este larg răspândit, iar pacientul are febra sau pierdere in greutate, chimioterapia poate fi singurul tratament utilizat.
Radioterapia
– foloseste raze de mare energie pentru a distruge celulele limfomatoase intr-o zona a corpului.
– Razele sunt îndreptate si la zonele din apropierea ganglionilor bolnavi pentru a distruge eventualele celule limfomatoase.
– Tratamentul de obicei dureaza 5 zile pe saptamana, timp de mai multe săptămâni.
– Tratamentul poate afecta si celulele normale din apropiere si provoca reactii adverse.
Chimioterapia
– foloseste medicamente pentru a distruge celulele limfomatoase din tot corpul.
– medicamentele pot fi injectate si sunt  administrate printr-un tub in vena(IV) sau luate pe gura.
– adesea sunt utilizate mai multe medicamente împreună.
– de obicei, mai multe cicluri sunt administrate si fiecare ciclu durează aproximativ 3-4 săptămâni, cu perioade de tratament si odihnă.
– Poate provoca efecte adverse prin afectarea celulelor normale.
La unii pacienti, limfomul Hodgkin poate reveni, fenomen cunoscut ca recurenta sau recidiva a bolii. Medicul va trata acesti pacienti din nou cu chimioterapie. Tratamentul ofera pacientiilor perioade foarte lungi fara semne de boala. Multi pacienti cu limfom Hodgkin sunt vindecati dupa ce termina tratamentul lor. Succesul tratamentului depinde de cat de avansata este boala si vârsta pacientului.
Boala Hodgkin se insoteste de o scadere a capacitatii sistemului imunitar al organismului de a lupta impotriva infectiei. Chimioterapia si radioterapia accentueaza aceasta problema deoarece reduce de asemenea, capacitatea sistemului imunitar de a lupta impotriva infectiilor. Uneori, doze foarte mari de chimioterapie pot fi necesare pentru a trata limfomul Hodgkin. Dar chimioterapia ucide si celulelor hematopetice normale din maduva. Celulele hematopoietice sunt necesare pentru a ajuta la recuperarea hematologica după tratament.
Pacientii care primesc doze mari de chimioterapie pot avea nevoie de un transplant cu celule stem autoloage. Autolog înseamnă ca propriile celule ale pacientului sunt folosite pentru transplant. Înainte de începerea chimioterapiei, celulele stem sunt luate din sângele pacientului sau măduvă si stocate. Acestea sunt injectate inapoi in pacient după terminarea tratamentului chmioterapic. Scopul transplantului autolog cu celule stem este de a restabili capacitatea organismului de a face celulele sanguine normale după dozele mari de chimioterapie.
Limfom non-Hodgkin
Există mai multi factori luati în considerare in planul de tratament pentru limfomul non-Hodgkin:
– Tipul de limfom non-Hodgkin
– Cât de repede creste limfomul
– Stadiul bolii
– Tipul de limfocite afectate (celule T sau B-celule)
– dacă sunt implicate zone ale corpului în afară ganglionilor limfatici, cum ar fi creierul, ficatul sau oasele.
– vârsta pacientului si alte probleme medicale, dacă este cazul
– simptomelor pacientului, cum ar fi febra, transpiratii si pierderea in greutate
În cele mai multe cazuri, un pacient începe un tratament pentru limfom non-Hodgkin imediat, dar când un pacient are limfom non-Hodgkin avansat in tot corpul si este cu crestere lentă, medicul poate recomanda metoda „urmareste si asteapta.” Acest lucru înseamnă o urmarire regulata pentru a verifica starea de sănătate a pacientului. Dacă există semne ca limfomul începe să crească, atunci tratamentul va începe. „Urmareste si asteapta” permite pacientului sa evite efectele secundare ale terapiei, până când este nevoie de tratament.
Scopul tratamentului pentru limfomul non-Hodgkin este de a distruge cât mai multe celule limfomatoase si de a scăpa de toate simptome bolii pentru o perioadă mai lungă de timp, numit o remisiune.
Pacientii cu limfom non-Hodgkin cu crestere lenta sunt adesea tratati cu unul, două sau trei medicamente si pot avea o recidiva a bolii lor dupa tratament, moment in care  tratamentul poate fi necesar din nou. Acesti pacienti au adesea o serie de remisiuni care durează mai multi ani. În timpul remisiuni, pacientii sunt in masura de a desfasura activitătile lor obisnuite.
Tratamentul limfomului non-Hodgkin poate include radioterapie, chimioterapie si alte tratamente.
Radioterapie
– foloseste raze de mare energie pentru a distruge celulele limfomatoase intr-o zona a corpului.
– Radiatiile sunt, de obicei, îndreptate si la zonele din apropierea ganglionilor limfatici pentru a distruge eventualele celule limfomatoase.
– Tratamentul dureaza 5 zile pe saptamana, timp de mai multe săptămâni.
– Tratamentul poate afecta celulele normale si provoca reactii adverse.
Radioterapia nu este singurul tratament pentru limfomul non-Hodgkin, deoarece celulele limfomului sunt diseminate în multe zone ale corpului.
Chimioterapia
– foloseste medicamente pentru a distruge celulele limfomatoase in tot corpul.
– medicamentele pot fi injectate si administrate printr-un tub in vena(IV) sau luate pe gura.
– adesea mai multe medicamente sunt utilizate împreună.
– De obicei se administreaza mai multe cicluri si fiecare ciclu durează, aproximativ 3-4 săptămâni, cu perioade de tratament si odihnă.
– Poate provoca efecte adverse prin afectarea unor celule normale.
Pacientii cu limfom non-Hodgkin cu crestere rapida au nevoie sa fie tratati cu patru sau mai multe medicamente. Acest tratament poate fi foarte eficient, iar în unele cazuri poate vindeca limfomul non-Hodgkin.
Chimioterapia se administreaza în cicluri care durează timp de trei până la patru săptămâni. Se administreaza 6 – 12 cicluri, care durează aproximativ 6-12 luni.
 Tratamentul pentru limfomul non-Hodgkin se face in ambulatoriu pentru multi pacienti. Uneori, un pacient trebuie să rămână în spital pentru perioade scurte de timp pentru a primi antibiotice in caz de infectii.
Uneori chimioterapia face ca celulele rosii, leucocitele sau trombocitele să scadă la niveluri foarte scăzute. Poate fi necesară utilizarea unor medicamente numiti factori de crestere a celulelor sanguine. O transfuzie de sânge poate fi uneori necesara.
Alte terapii pentru limfomul non-Hodgkin ar putea include:
Imunoterapia: Acest tratament foloseste celule ale sistemului imunitar si anticorpi preparati în laborator pentru a distruge celulele canceroase.
– terapia cu anticorpi monoclonali: este un tip de imunoterapie. Anticorpii monoclonali sunt terapii biologice care actionează specific împotriva unui anumit antigen. Utilizand noile tehnologii, oamenii de stiinta pot produce acum cantităti mari de anticorpi care pot fi directionati către un singur obiectiv de pe suprafata celulelor. Anticorpii monoclonali au fost dezvoltati pentru anumite tipuri de tratament specific in unele forme de limfom non-Hodgkin(Rituximab sau Mabtera).
– radioimmunotherapia: Acest tratament foloseste anticorpi pentru a transporta o substantă radioactivă la celule limfomatoase. Radiatiile distrug celulele limfomului si lasă nealterate celulele normale.
Transplant de celule stem: Acest tratament este folosit pentru unii pacienti, care au inca  limfom non-Hodgkin, după terminarea terapiei. Acesti pacienti au nevoie de doze mari de chimioterapie pentru a trata limfomul non-Hodgkin, dar chimioterapia distruge si celulele hematopoietice normale din maduva, numite celule stem. Aceste celule stem sunt necesare pentru a face noi celule sanguine, sanatoase dupa tratament.
– celule stem donate, procedura denumita transplant alogen, sau celulele stem proprii ale pacientului, procedura denumita transplant autolog, sunt injectate în fluxul sanguin al pacientului după chimioterapie. Celulele stem transplantate merg in maduva si produc aprovizionarea cu celule rosii, celule albe si trombocite.
– in transplantul autolog de celule stem, celulele stem proprii ale pacientilor sunt colectate înainte de chimioterapie si sunt reinjectate  pacientului cand se termina chimioterapia.
– dozele mari de chimioterapie-plus transplantul autolog de celule stem constitue un remediu pentru limfoamele agresive, recidivante sau refractare, dar nu si pentru limfoamele cu crestere lentă.
Efecte secundare
Efecte secundare frecvente dupa Radioterapie
Efectele secundare ale radioterpiei apar doar în zonele iradiate. De exemplu, caderea parului apare numai cu radioterapie în zona capului/gâtului. Greata si varsaturile apar doar cu radioterapie la stomac sau zona abdomenului.
Reactiile adverse frecvente includ:
– gura uscată: o scădere temporară în productia de salivă în timpul radioterapiei. Deoarece saliva ajuta la prevenirea cariilor, pacientii pot fi sfătuiti să viziteze dentistul inainte de radioterapie pentru a primi tratamente cu fluor.
– iritatia gâtului: dupa radioterapia la gat si torace, pacientii pot prezenta o durere în gât, gură uscată, greată sau tuse. Acestia pot avea dificultăti în a mânca si înghiti, mai ales spre sfârsitul tratamentului. Dificultătile la înghitire dureaza cateva săptămâni  dupa terapie.
– Reactii cutanate: radiatiile pot provoca o  înrosire  moderata a pielii si este deseori însotită de disconfort, mâncărime si exfoliere. Zonele umede, cum ar fi zona din jurul gurii pot fi mai predispuse la iritatii. Aceste modificări ale pielii diminua si dispar în decurs de câteva săptămâni.
– greată, pierderea poftei de mâncare si a gustului: Greata poate să apară după primul tratament radiaterapic, in special la pacientii care primesc radioterpie la nivelul abdomenului. Unii oameni pot evita greata în cazul în care nu mananca cu mai multe ore inainte de radioterapie.
– Caderea parului: Spre deosebire de pierderea parului, care este cauzata de chimioterapie, caderea parului cauzata de radiatii are loc numai pe zona corpului iradiata. Pierderea parului este, în general, temporara, dar poate fi permanenta, mai ales cu doze mai mari de radiatii.
– Oboseala: Probabilitatea aparitiei oboselii se datoreaza în parte bolii, în parte  frecventei tratamentului radioterapic si în parte specificului radioterapiei.
– Durerea: Durerea poate fi cauzata de tumora in sine atunci când limfomul apasă pe oase, nervi sau organe ale corpului. Durerea poate aparea, de asemenea, din cauza tratamentului, procedurilor sau analizelor. Durerea poate fi acută (severă si de durată scurtă) sau cronica (severa sau usoara, pe o perioadă lungă de timp).
Eefecte secundare frecvente dupa Chimioterapie
Reactiile adverse frecvente ale chimioterapiei includ:
– Mielosupresie: Un termen folosit atunci când chimioterapia interferează temporar cu capacitatea măduvei osoase să producă un număr adecvat de celule sanguine.
– Anemia: Un termen folosit atunci când mielosupresia determină o reducere a numărului de celule rosii si hemoglobina din sânge. Anemia poate determina oamenii sa se simta foarte obositi. Anemie usoară sau moderată este de asteptat cu multe regimuri de chimioterapie si tratamentul pentru anemie poate fi necesar. Dacă anemia este severa, o transfuzie de sânge poate fi necesara pentru a creste numărul de celule rosii din sânge.
– Neutropenie: Un termen folosit atunci când mielosupresia determină o scădere în numarul de neutrofile, celulele albe din sange. Deoarece neutrofilele joaca un rol foarte important în combaterea infectiilor, un număr redus poate cauza pacientilor infectii grave, care necesită spitalizare sau tratament antibiotic.
– Trombocitopenie: Un termen folosit atunci când mielosupresia epuizează numărul de trombocite din sânge. Trombocitele ajuta procesul de coagulare atunci cand pacientii sângereaza si deci, dacă numărul de trombocite este scăzut, pacientii pot sangera cu usurintă.
– Caderea parului: Subtierea sau pierderea parului poate apare in orice zona, incluzand scalp, sprancene, gene, brate, picioare si pubian. Caderea parului apare aproximativ dupa 2-3 ăptămâni de la prima chimioterapie. Caderea parului din cauza chimioterapiei este de obicei temporara si parul va creste la loc atunci când chimioterapia este terminata.
– Greată sau vărsături: Greata apare cel mai frecvent în ziua chimioterapiei, dar poate, începe una sau două zile mai târziu.
– Diaree: Desi majoritatea pacientilor nu prezinta diaree severă, cel mai important lucru de retinut este de a evita deshidratarea.
– leziuni ale gurii: Mucoasa cavitatii bucale poate deveni rosie, apar dureri sau iritatie în timpul chimioterapiei. Pot să apară infectii ale gurii si gâtului cauzate de virusuri sau ciuperci.
– modificări ale gustului: Unii oameni vor prezenta o modificare în perceperea gustului produselor alimentare sau băuturilor. Alimente familiare, uneori au gust diferit sau aromele alimentelor nu sunt la fel de puternice.
– Oboseala: Oboseala este un efect secundar comun al chimioterapiei. Oboseala ar trebui să dispara după terminarea tratamentului, dar poate dura saptamani sau luni până când dispare complet.