Acidul uric rezulta din degradarea acizilor nucleici, reprezentand  produsul final al metabolismului purinelor. De la nivelul ficatului, este transportat prin plasma la rinichi, unde este filtrat si excretat intr-un procent de aproximativ 70%.

Restul de acid uric este eliminat si degradat in tractul gastrointestinal. Supraproductia de acid uric are loc in urmatoarele situatii: catabolism excesiv al acizilor nucleici (guta), produceri si distrugeri masive de celule (leucemie, limfoame, cancer) sau incapacitate de excretie a produsului final (insuficienta renala).

Hiperuricemia si hipouricemia nu constituie boli propriu-zise. In timp ce hiperuricemia este un factor de risc metabolic si poate sta la baza unor afectiuni, hipouricemia poate indica o conditie patologica neobservata.

Indicatii pentru determinarea acidului uric seric
• evaluarea insuficientei renale;
• monitorizarea tratamentului gutei;
• monitorizarea tratamentului citostatic
• determinari seriate in toxemia de sarcina pentru urmarirea raspunsului terapeutic.

Valori Normale: 3-7 mg/dL
Cresterea acidului uric seric
• insuficienta renala; • guta; • cresterea distructiei de nucleoproteine: leucemii si sindroame mieloproliferative cronice, mielom multiplu, limfoame (mai ales postiradiere), alte neoplasme diseminate, chimioterapie antineoplazica, anemie hemolitica, anemie pernicioasa, toxemie de sarcina, psoriazis • administrarea unor medicamente: doze mici de salicilati (<4g/zi), intoxicatii (barbiturice, alcool metilic, amoniac, monoxid de carbon), substante care determina scaderea clearance-ului renal sau a secretiei tubulare (tiazide, furosemid), nefrotoxice (mitomicina C); • acidoza metabolica, cetoacidoza diabetica;  hipertrigliceridemie (80% din pacienti);

• regim alimentar: dieta cu scaderea proteinelor cu greutate moleculara mare, nucleoproteine in exces, consumul de alcool; • cauze diverse: intoxicatie cu plumb, boala von Gierke, sindrom Lesch- Nyhan (guta ereditara), sindrom Down, rinichi polichistic, hipoparatiroidism, hiperparatiroidism primar, hipotiroidism, sarcoidoza